Zeci de lucrători ai serviciilor din silvicultură au protestat în faţa Guvernului
Mediafax.ro
Aproximativ 50 de membri ai Asociaţiei Profesionale a Prestatorilor de Servicii în Silvicultură din România (APPSS-RO) au protestat, miercuri, în faţa Guvernului, nemulţumiţi de disfuncţiile programului de împădurire a terenurilor degradate, informează Mediafax.Membrii APPSS-RO susţin că există mai multe disfuncţii în implementarea proiectelor de reconstrucţie ecologică forestieră pe terenurile degradate. Printre acestea se numără contracte abuzive care nu prevăd termene pentru Administraţia Fondului de Mediu (AFM), lipsa transparenţei în aprobarea şi derularea proiectelor, sistarea finanţării de către AFM pentru perioade mari de timp, dar şi refuzul Ministerului Mediului şi al AFM de a dialoga cu executanţii perimetrelor de ameliorare.
Comentarii