Nicuşor Dan a anunţat joi că USR a fost înscris în Registrul Partidelor Politice, urmând ca la jumătatea lunii august să aibă loc un congres de fuziune între USR şi USB, noua formaţiune având drept ţinte 10% pentru alegerile parlamentare şi un cuvânt de spus în formarea Guvernului, scrie Mediafax.''Ne grăbim să avem acest congres pentru ca până la alegerile parlamentare USB să intre în USR şi (…) să excludem riscul ca cei care au obţinut mandatele de consilieri USB să îşi piardă mandatele. Este foarte posibil ca actuala structură de conducere a USB să conducă USR'', a spus Nicuşor Dan.Preşedintele USB a afirmat că noua formaţiune este în proces de extindere, precizând că filialele care vor fi deschise în teritoriu vor avea ''o foarte mare autonomie''.