O asistentă de la Spitalul CF 2 din Bucureşti a fost amendată cu 700 de lei de inspectorii sanitari, în urma anchetei care a stabilit că o pacientă de 39 de ani a primit o transfuzie greşită de sânge din cauza unei erori de etichetare a testelor pretransfuzionale, scrie Mediafax.„Inspectorii sanitari din cadrul Direcţiei Sanitare Publice (DSP) Bucureşti au decis sancţionarea unei asistente de la Spitalul CF2 cu suma de 700 de lei. În acelasi timp, DSP Bucureşti sesizează Colegiul Medicilor pentru continuarea investigaţiilor conform atribuţiilor legale ale acestuia, inclusiv pentru a răspunde la întrebarea dacă vina pentru incidentul transfuzional este de atribuit şi unui medic sau nu”, se arată într-o informare de presă transmisă marţi, agenţiei MEDIAFAX.Ministerul Sănătăţii a mai transmis că va continua investigaţiile în acest caz, în perioada următoare.