Transportatorii din mai multe oraşe, între care Alba Iulia, Bistriţa, Arad şi Vaslui, protestează faţă de scumpirea RCA, conducând autocamioanele cu viteză redusă şi claxonând, transmit corespondenţii MEDIAFAX. Pe Drumul Naţional 1, între Alba Iulia şi Sebeş, zeci de autocamioane se deplasează cu viteză redusă în semn de protest faţă de scumpirea RCA, iar traficul se desfăşoară cu dificultate.Transportatorii se manifestă zgomotos, claxonând în semn de protest faţă de scumpirea RCA, o parte venind, sincronizat, din Alba Iulia spre Sebeş, iar ceilalţi circulând din sensul opus de mers, cu viteză redusă, circulaţia desfăşurându-se astfel cu dificultate.