Contactat de MEDIAFAX, avocatul moştenitorilor sculpturii „Cuminţenia pământului”, Bogdan Grabowski, confirmă faptul că pe 31 octombrie expiră dreptul de preemţiune al guvernului României în cazul achiziţiei sculpturii lui Constantin Brâncuşi.Suma de 11 milioane de euro stabilită şi condiţiile achiziţiei au rămas aceleaşi de la încheierea acordului iniţial, din luna martie, dintre proprietari şi guvernul României.Astfel, la 31 octombrie, statul român va plăti 11 milioane de euro pentru achiziţionarea sculpturii lui Constantin Brâncuşi, indiferent de suma strânsă prin subscripţia publică lansată de Guvern.