La nivelul Poliţiei Capitalei, poliţiştii de la Serviciul Omoruri, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au deschis, miercuri seară, un dosar penal în care se investighează fapta de omor după ce un suporter dinamovist a fost ucis după derby-ul cu Steaua de sâmbătă, scrie Mediafax.La nivelul Poliţiei Capitalei, poliţiştii de la Serviciul Omoruri, sub cordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-au sesizat, fiind deschis un dosar penal în care se investighează fapta de omor.În cauză a fost începută urmărirea penală in rem pentru omor. Încă de miercuri seară, poliţiştii de la Serviciul Omoruri au început audierile. Totodată, anchetatorii încearcă identificarea presupusului autor şi caută imagini care ar fi putut fi surprinse de camerele de supraveghere astfel încât să întocmească un portret-robot al atacatorului, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din Poliţia Capitalei.