Curtea Constituţională, sesizată de instanţa supremă în dosarul lui Gabriel Oprea
Mediafax.ro
CCR va fi sesizată de instanţa supremă în dosarul în care Gabriel Oprea este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu fondurile DIPI pentru a stabili dacă excluderea probelor clasificate în procesul penal, prin hotărârea unei autorităţi administrative, încalcă Constituţia, informează Mediafax."Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României formulată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie. Sesizează Curtea Constituţională a României cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 352 alin. (11) şi (12) din Codul de procedură penală, în sensul că excluderea probelor clasificate în procesul penal, prin hotărârea nemotivată şi discreţionară a unei autorităţi administrative, încalcă prevederile art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţie, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi art. 16 alin. (1) din Constituţie, privind egalitatea în faţa legii", se arată în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Comentarii