Ambasadorul rus la Bucureşti, Valeri Kuzmin, despre Cuminţenia Pământului: Suntem nevoiţi să facem faţă unui val de isterie xenofobă
Mediafax.ro
Ambasadorul rus la Bucureşti, Valeri Kuzmin, susţine că după donaţia simbolică pentru Cuminţenia Pământului se vede ''nevoit'' să facă faţă unui ''val de isterie cu elemente ce pot fi descrise drept xenofobe'', deşi campania Papaya Advertising a fost cea cu ''sentimente neprietenoase, provocări'', scrie Mediafax. ''Povestea este simplă, ca un ou, ca pâinea. Când am ajuns aici era perioada concediilor. De câte ori treceam prin Piaţa Victoriei spre vizitele pe care le făceam colegilor din corpul diplomatic, vedeam această fotografie uriaşă pe faţada clădirii guvernului. Eu nu înţeleg bine româneşte şi mi-am întrebat colegii despre ce este vorba. Şi mi-au spus că este o campanie naţională pentru strângerea de fonduri ca să se cumpere această statuie a lui Brâncuşi, ca un semn de recuperare a moştenirii naţionale. Le-am spus, foarte bine, de ce nu, să arătăm că susţinem această campanie. Dar, mi-au spus că din păcate pe reţelele de socializare, campania este însoţită de un fel de videoclip care pleacă de la presupunerea că nimic bun nu poate să apară dinspre Rusia. Şi în acest context în mod particular au învinuit Rusia Dumnezeu ştie pentru ce. Aşa că am simţit că trebuie să avem şi noi o opinie în această privinţă, tot pe reţelele de socializare'', a detaliat ambasadorul într-un interviu acordat Digi24.
Comentarii