Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, după întrevederea cu preşedintele Slovaciei, Andrej Kiska, că este necesară o abordare strategică cu privire la Parteneriatul Estic şi ''injectarea sa cu o nouă viziune'', scrie Mediafax. ''Am discutat cu preşedintele Kiska şi aspecte care vizează proximitatea Uniunii Europene şi am căzut de acord că este necesară o abordare strategică cu privire la Parteneriatul Estic, injectarea sa cu o nouă viziune, astfel încât partenerii noştri să fie stimulaţi în dezvoltarea relaţiei cu Uniunea Europeană. Am vorbit în acest context, evident, şi despre Republica Moldova, despre cum putem sprijini mai bine consolidarea proceselor democratice şi a reformelor, astfel încât Republica Moldova să avanseze pe drumul european. Am reafirmat importanţa acordată de România sporirii capacităţii NATO de a răspunde provocărilor actuale de securitate, în contextul evoluţiilor din regiunea Mării Negre, componentă importantă a securităţii euro-atlantice, îndeosebi în contextul actual'', a subliniat Iohannis.