Vasile Blaga a ieşit după 20 de minute din sediul DNA Ploieşti, luni dimineaţa, unde a fost audiat în dosarul în care este acuzat că, în calitate de secretar general al PDL, ar fi primit bani pentru numirea unor persoane apropiate partidului în companii de stat, transmite corespondentul MEDIAFAX.Fostul copreşedinte al PNL a ajuns la sediul DNA Ploieşti în jurul orei 10.25 şi a ieşit 20 de minute mai târziu.Vasile Blaga a refuzat să facă declaraţii atât la ieşirea, cât şi la intrarea în sediul DNA Ploieşti, spunând că nu a vorbit niciodată despre un dosar penal şi că va proceda în acelaşi fel şi în acest caz.Vasile Blaga a fost plasat sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile la sfârşitul lunii septembrie, moment în care şi-a dat demisia din funcţia de conducere din PNL.