Legea avocaţilor, care le conferă acestora o aşa-zisă imunitate, a primit votul final în Camera Deputaţilor
Mediafax.ro
Legea avocaţilor, criticată pentru că ar introduce o aşa-zisă imunitate pentru aceştia, a fost adoptată marţi de Camera Deputaţilor în unanimitate, cu 237 de voturi, după modificări succesive în Comisia juridică, scrie Mediafax. Potrivit actului normativ, avocaţilor nu le pot fi ridicate sau confiscate ''înscrisurile care conţin comunicări între client şi avocatul său şi înscrisurile care conţin consemnări efectuate de către avocat cu privire la aspecte referitoare la apărarea unui client''. Excepţia potrivit căreia, totuşi, avocaţilor le puteau fi ridicate sau confiscate înscrisuri, '' în situaţia în care din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că avocatul a comis infracţiuni în exercitarea activităţilor specifice profesiei'', a fost eliminată în plen la iniţiativa deputatului UDMR Mate Andras Levente. O altă prevedere a legii statuează că ''raportul dintre avocat şi persoana pe care o asistă sau o reprezintă nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decât dacă există date că avocatul săvârşeşte ori pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute în art. 139 ali. (2) din Codul de procedură penală''.
Comentarii