Personalul medical al Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan" a declanşat greva generală pe termen nelimitat, acesta solicitând înlocuirea actualului manager interimar, pe care îl acuză că a întocmit un raport de audit intern care conţine date ireale, scrie Mediafax.Personalul medical asigură doar o treime din activitate şi tratează doar urgenţele."E un lucru care a pornit de la un raport, un raport făcut de către o firmă particulară şi ale cărui concluzii au fost spuse pe holuri, dar nu au fost date decât după trei luni, la cererea scrisă a colegilor şefi de secţii şi în acel raport era figurat deficit la policlinică. Luând cifrele luate de firmă, am văzut că cifrele sunt ireale, deci veniturile ambulatorului sunt înjumătăţite, nu au fost trecute corect, cheltuieli care au fost trecute mai mari decât sunt, credem, în mod real. Nu facem noi cheltuielile, nu plătim noi furnizorii. Toate astea le-am prezentat într-un material şi am fost la doamna manager de două ori în audienţă şi nu am fost primit. Am primit un telefon de la dânsa că a fost uimită că m-am uitat peste cifre, a zis că o să dea drumul totuşi la achiziţii", a declarat, pentru MEDIAFAX, Cristian Vasiliu, medic şef ambulatoriu.