Un deţinut în vârstă de 24 de ani de la Penitenciarul Arad a fost găsit, vineri, spânzurat într-o baie a închisorii, conducerea instituţiei începând o anchetă, în condiţiile în care este a doua oară în ultimele două luni când o persoană încarcerată se spânzură, transmite corespodentul MEDIAFAX.Deţinutul nu era din judeţul Arad, ci din judeţul Timiş, şi executa o pedeaspă de şase ani şi trei luni pentru furt.Conform unor surse locale, acesta avea mai puţin de un an până când ar fi putut intra în prima comisie care să îi analizeze posibilitatea eliberării condiţionate.Bărbatul nu a avut un comportament care să atragă atenţia celor din jur.