Cum reacţionează românii în cazul unui cutremur major. "În beci avem varză la butoi şi vin în damigene. Mai tăiem o raţă, o găină, ne descurcăm"
Mediafax.ro
În cazul unui cutremur major, cu răniţi şi pagube materiale, cei mai mulţi români nu ar şti cum să reacţioneze, punându-şi baza doar în echipele de salvatori, un studiu recent arătând că 8 din 10 români ignoră măsurile preventive, nu au un plan de urgenţă al familiei şi nu iau în serios campaniile, informează Mediafax."Întreaga societate susţine această cultură a unui alternalism exagerat în care de fiecare dată când apar probleme avem un duşman comun- statul. Din acest motiv, de aproape 26 de ani, tema responsabilităţii nu a apărut mai deloc în spaţiul public. Avem această aşteptare. Avem lipsa de conştiinţă civică elementară, aceea că suntem primii care trebuie să fie responsabili de situaţie, că e şi reponsabilitatea noastră. Campaniile sunt tratate în şcoli cu referenţa obligativităţii. Profesorii se comportă ca şi cum- iată, a mai venit o năzbâtie care trebuie executată iar copii se amuză, fără să ia în serios ce se întâmplă. Fie mesajele de la TV sunt privite cu scepticism, ca şi cum problema nu aparţine fiecăruia dintre noi", a explicat pentru MEDIAFAX sociologul Ana Bulai.
Comentarii