Rezistenţa bacteriilor la antibiotice este, potrivit specialiştilor, pe locul doi în lume în topul celor mai mari ameninţări la adresa speciei umane, în România, între 2012-2014, peste 600.000 de români luând antibiotice în fiecare zi, cei mai mulţi pentru guturai, scrie Mediafax.Rezistenţa la antibiotice este, în prezent, una dintre cele mai grave ameninţări la adresa sănătăţii globale, cercetările recente arătând că "ne îndreptăm către o eră post-antibiotice", au declarat reprezentanţi ai Ministerul Sănătăţii pentru MEDIAFAX.Astfel, potrivit unui studiu recent, dintr-un top şapte al ameninţărilor la adresa speciei umane, rezistenţa bacteriilor la antibiotice se află pe locul doi. Cauza principală pentru această situaţie este, potrivit specialiştilor, utilizarea eronată sau excesivă, ce duce la costuri de peste 50 de miliarde de dolari anual. La nivel mondial, industria de antibiotice ajunge la 1.050 de miliarde de dolari.