Patru vagoane ale unui tren de marfă încărcat cu azotat de amoniu au deraiat în judeţul Harghita, două trenuri cu călători fiind blocate momentan în gările Lazărea şi Topliţa din cauza accidentului, scrie Mediafax. CFR Marfă transmite, joi, că nu sunt scurgeri de conţinut din vagoane şi că nu se pune problema unui impact asupra mediului, la faţă locului deplasându-se şi reprezentanţi ai Agenţiei pentru Investigare Feroviară Română, potrivit unui comunicat. "Menţionăm că nu sunt scurgeri de conţinut din vagoane şi nu există un impact asupra mediului. La faţa locului s-au deplasat echipe ale CFR Marfă şi AGIFER (Agenţia pentru Investigare Feroviară Română) precum şi echipe de intervenţie ale CFR SA pentru repunerea pe şine a vagoanelor deraiate şi stabilirii motivelor care au dus la deraierea acestora. CFR Marfă, împreună cu celelalte autorităţi feroviare, întreprind toate măsurile operative necesare având drept scop reluarea circulaţiei traficului de călători şi de mărfuri în condiţii de siguranţă", se arată într-un comunicat al CFR Marfă.