Situaţia centrelor de transplant din ţară, după ce ministrul Sănătăţii a anunţat verificări şi a acuzat presiuni politice pentru acreditări, pune bolnavii de pe listele de aşteptare în situaţia în care nu ştiu dacă vor mai beneficia de transplant. MEDIAFAX vă prezintă cazul unui tânăr din Iaşi.Mugurel Amariţei are 35 de ani şi în 2011 a fost diagnosticat cu insuficienţă respiratorie acută. De atunci a mai primit alte şase diagnostice, printre care bronhopneumopatie obstructivă cronică. Starea de sănătate i s-a agravat, iar în prezent, plămânii lui funcţionează la o capacitate de doar 17%, fiind dependent de un aparat de oxigen. În vara anului 2015 medicii i-au spus că singura soluţie este un transplant pulmonar.