Un studiu realizat de Asociaţia SOS "Salvaţi Satele Copiilor" România arată că aproximativ 50% din minorii aflaţi în centre de plasament sau în grija asistenţilor maternali au fost separaţi de fraţii lor, aflaţi, de asemenea, sub o formă de protecţie a statului, scrie Mediafax.Conform studiului realizat de Asociaţia SOS "Salvaţi Satele Copiilor", între anii 2010 şi 2014, 1.250 de copii au fost abandonaţi în unităţile sanitare, iar peste 11.000 de copii au fost abuzaţi, neglijaţi sau exploataţi şi au ajuns în atenţia Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copiilor (DGASPC).Pentru 25% dintre aceştia s-a dispus măsura plasamentului, ceea ce înseamnă că peste 3.000 de copii au intrat anual în sistemul de protecţie a statului in ultimii cinci ani.