Animalele sălbatice ale Circului Globus ar putea fi relocate în Africa de Sud
Mediafax.ro
Primăria Capitalei îşi propune să semneze un parteneriat cu asociaţia Vier Pfoten pentru a reloca animalele sălbatice care participă acum la spectacolele Circului Globus, multe dintre acestea urmând să fie duse în Africa de Sud, scrie Mediafax."Planul este ca în momentrul în care o să existe o hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti privind interzicerea animalelor sălbatice în circ, vom sprijini Circul şi Primăria pentru relocarea animalelor care nu vor mai fi folosite. Dacă municipalitatea va avea bani pentru a acoperi costurile relocării ar fi foarte bine, dacă nu, atunci se va face pe banii asociaţiei Vier Pfoten. Aceste animale vor ajunge în nişte rezervaţii, sau sanctuare, unde condiţiile de deţinere să fie cât mai aproape de necesităţile fiecărei specii şi fiecărui exemplar, unde vor trăi până la sfârşitul natural. Majoritatea rezervaţiilor sunt peste hotare, singura de la noi din ţară este cea de urşi, de la Zărneşti. Felinele mari, de exemplu, leii, tigrii, vor fi duşi probabil în Africa, la sanctuarul nostru din Africa de Sud, Lionsrock", a declarat pentru MEDIAFAX Kuki Bărbuceanu, coordonator de proiecte la Vier Pfoten.
Comentarii