Un autoturism care circula joi dimineaţă, în jurul orei 6:40, prin localitatea Plopeni, Salcea, a părăsit carosabilul, a lovit un stâlp din beton, pe care l-a rupt, după care s-a oprit în şanţul de pe marginea drumului. Accidentul s-a petrecut în apropierea staţiei Peco din Plopeni.
La faţa locului a intervenit modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD.
Singura persoană implicată, şoferul, în vârstă de 35 de ani, a suferit doar un atac de panică şi nu a necesitat transportul la spital.