Muzeul de Istorie Suceava prezintă, în perioada 23 ianuarie - 24 februarie a.c., în sala de expoziții temporare de la parter, expoziţia cu genericul „Unirea Principatelor Române - 24 ianuarie 1859”, dedicată împlinirii a 158 de ani de la Unirea Munteniei cu Moldova.

Expoziţia cuprinde piese din colecţiile Muzeului Bucovinei - Istorie, Numismatică, Memoriale, constând din documente, arme, litografii, tablouri, cărţi, medalii, obiecte de epocă.

Așa cum subliniază organizatorii, „domnia lui Alexandru Ioan Cuza are o însemnătate deosebită, prin aceea că a pus bazele statului unitar, dar totodată şi a statului modern. Reformele realizate în timpul domnului Unirii au deschis drum larg înainte naţiunii române, au creat premisele viitoarelor cuceriri ale poporului pe calea să ascendentă spre progres. Din perspectivă istorică, cei şapte ani ai domniei lui Cuza reflectă pregătirea de pe poziţiile Unirii dobândite, a înfăptuirii unor noi etape din istoria poporului român, aceea a independenţei şi a Marii Uniri din 1918”. Vernisajul expoziției va avea loc luni, 23 ianuarie, la ora 13,00.