În ultimele două zile, poliţiştii suceveni au reuşit să găsească cinci copii care fugiseră de acasă şi să îi salveze înainte de a fi prea târziu.

Duminică, la ora 18.00, poliţiştii orașului Dolhasca aflaţi în patrulare în proximitatea pădurii din satul Siliștea Nouă, într-o zonă izolată, unde încă există cantități mari de zăpadă, a observat doi copii. În urma verificărilor au fost identificați doi minori, ambii în vârstă de 11 ani, fugiți dintr-un centru de ocrotire, în jurul orei 15.00.

Unul dintre minori a fost predat mamei, care se afla şi ea în zonă, iar celălalt a fost predat la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din Suceava.

A două zi, la ora 14.30, Secţia de Poliţie Burdujeni a fost sesizată de o bătrână de 92 de ani, din municipiul Suceava, despre faptul că în cursul zilei, la ora 11.00, nepotul ei de 11 ani, din comuna Stăuceni, județul Botoșani, a plecat de la şcoala din municipiul Suceava la care învaţă și nu mai ştie nimic de el. 

În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că minorul este crescut de bunicii din partea tatălui de când părinţii lui s-au despărţit. Acesta este elev în clasa a V-a  şi a avut mai multe plecări voluntare de la domiciliu. Luni dimineaţa s-a prezentat la cursuri şi în jurul orei 11,00 a părăsit şcoala împreună cu alţi doi minori de 10 ani, respectiv de 8 ani, ambii din comuna Hânțești, elevi ai aceleiaşi unităţi de învăţământ, cu care a mai plecat voluntar de la domiciliu de mai multe ori, fiind depistaţi pe raza municipiilor Suceava, Paşcani şi Bacău, unde s-au deplasat cu trenul. Cei doi minori de 8 şi 10 ani locuiesc împreună cu părinţii, fără forme legale, în municipiul Suceava.

Au fost constituite mai multe echipe de căutare, minorii au fost identificați în proximitatea Gării Burdujeni după aproximativ 3 ore.

Minorii au fost instituționalizați la Centrul de Urgențe de Primire a Minorului Suceava, unde au fost predați asistentului medical de serviciu.

Poliţiştii recomandă încă o dată părinţilor sau persoanelor cu responsabilităţi să supravegheze îndeaproape  minorii astfel încât să nu îi supună victimizării.