Deputatul PSD Cătălin Rădulescu, condamnat definitiv, în 2016, la închisoare cu suspendare pentru corupţie, a declarat, joi, că tinerilor care protestează împotriva OUG privind graţierea trebuie să li se explice că aceasta nu vizează şi pedepsele cu suspendare şi că nu au de ce să iasă în stradă, scrie Mediafax."Cei care sunt condamnaţi cu suspendare nu beneficiază de graţiere. Adică hai să înţelegem termenii pentru că dacă vorbim aşa ca să ne aflăm în treabă sigur că n-o să ne înţelegem niciodată. Deci faptul că ies nişte tineri în stradă, ar trebui să li se explice că n-au de ce să iasă pentru că prin această graţiere cel puţin o să iasă probabil hoţi sau, eu ştiu, oameni care au făcut chestiuni minore", a spus Rădulescu.El a susţinut că nu ştia despre OUG privind graţierea şi că a aflat de existenţa acesteia în cursul zilei de miercuri, de la televizor.