Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, şeful comisiei parlamentare de control al SRI, a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, ca fiica sa este majoră şi are dreptul să spună ce vrea, după ce aceasta a scris pe Facebook că protestatarii ies ”ca oile” în Piaţa Victoriei, scrie Mediafax.”Postarea a fost una neinspirată, dar pe fond, dacă tot susţinem că toată lumea are dreptul să spună ceva, cred că şi copiii mei au dreptul să spună ce îşi doresc. Dacă trăim într-o ţară liberă, orice om are dreptul să spună ce crede el. Fiica mea e majoră şi spune ce crede ea. Dacă m-ar fi întrebat pe mine, aş fi sfătuit-o să se abţină, deoarece contextul o obligă la asta”, a ţinut să precizeze Adrian Ţuţuianu, după ce a fost întrebat de jurnalişti dacă este de acord cu opinia fiicei sale cu privire la protestatari.