Bogdan-Nicolae Stan, preşedintele ANAF atrage atenţia asupra lipsei investiţiilor, atât în sistemul informatic al institituţiei, cât şi în serviciile de întreţinere, în ciuda creşterii continue a solicitărilor pentru noi aplicaţii şi a volumului de muncă al Direcţiei de Tehnologie a Informaţiei ANAF, informează Mediafax.

Conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) a constatat că din anii 2012 - 2013 au încetat investiţiile importante în infrastructura (hardware, software, infrastructura fizică suport), în pofida recomandărilor ferme din Acordul de Împrumut dintre România şi BIRD (Legea 212/2013) destinat Proiectului de Modernizare a Administraţiei Fiscale. Potrivit acestui Proiect, România s-a angajat la momentul împrumutului că va asigura continuitatea funcţionării în bune condiţii a sistemului informatic existent, până la achiziţionarea unui nou sistem informatic de administrare a veniturilor (RMS Cots), se arată într-un comunicat al Fiscului.

 

În acest moment, nu există la nivelul ANAF niciun contract în derulare pentru întreţinerea infrastructurii hardware, software şi de comunicaţii.