Radu Deac, preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant: Vrem să grăbim operaţiile, transplant pulmonar se va face aproape sigur la Sfânta Maria
Mediafax.ro
Preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant, Radu Deac, a declarat pentru MEDIAFAX că vrea să urgenteze operaţiile de transplant pulmonar în ţară, acestea urmând să se facă la centrul Sfânta Maria din Bucureşti dacă verificările vor arăta că centrul este pregătit, scrie Mediafax."Odată acreditat acest centru, va rămâne acreditat. Raportul va fi gata cât mai curând posibil, nu poate trena. La Viena sunt cinci pacienţi pe lista de aşteptare şi ne ocupăm de căutarea unei soluţii. Vrem să grăbim operaţiile de transplant în ţară, aproape sigur la Sfânta Maria, şi până atunci, să avem un backup în alte centre din apropiere, din Europa. Se va confirma că toate lucrurile de la Sfânta Maria sunt în regulă. În mod clar, transplantul pulmonar trebuie făcut cât mai curând în România. Cel mai avansat centru este cel de la Sfânta Maria, deci concluziile sunt simple. Sigur, ar fi de dorit să existe două centre să aibă şi pacientul de unde alege", a declarat pentru MEDIAFAX preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT), Radu Deac.
Comentarii