Ministrul Sănătăţii a declarat pentru MEDIAFAX că acordul cu Eurotransplant va fi prelungit, după ce a avut o discuţie cu preşedintele organizaţiei. Ministrul a mai spus că a avut discuţii cu omologul său austriac, dar şi cu şeful programului de transplant pulmonar de la clinica AKH, scrie Mediafax."Am transmis o scrisoare oficială domnului Meiser, preşedintele Eurotransplant, cu care am şi discutat telefonic în cursul zilei de astăzi şi am obţinut promisiunea şi acordul de a prelungi scrisoarea de intenţie care expira la sfârşitul lunii martie, deci acordul cu Eurotransplant va fi prelungit, am permisiunea domniei sale. Am luat legătura cu ministerul Sănătăţii din Austria şi am solicitat să aibă o intervenţie politică, de data aceasta la clinica AKH, pentru pacienţii români. Acest lucru a fost convenit cu domnul premier Grindeanu. Am luat legătura cu domnul profesor Klepetko de la AKH care mi-a explicat că au o problemă de spaţiu, de supraaglomerare cu pacienţi şi rămânem în contact pentru a găsi cea mai bună soluţie pentru pacienţii români", a declarat pentru MEDIAFAX Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.