Zeci de cercetători şi profesori universitari din ţară reclamă ”disfuncţionalităţi flagrante” în derularea unei competiţii de proiecte şi cer celor doi miniştri ai Educaţiei Naţionale, respectiv Cercetării şi Inovării, reluarea întregului proces de evaluare, scrie Mediafax.Potrivit unui memoriu transmis, joi, miniştrilor Educaţiei Naţionale, Pavel Năstase, şi Cercetării şi Inovării, Şerban Constantin Valeca, se cere publicarea listei de evaluatori din Panelul de Ştiinţe Umaniste, pentru depistarea posibilelor conflicte de interese şi a modului în care a fost posibilă actuala ierarhie, transmite corespondentul MEDIAFAX.”Constatând existenţa unor disfuncţionalităţi flagrante în organizarea procesului de evaluare pentru domeniul Ştiinţe Umaniste la Competiţia Proiecte de Cercetare Exploratorie 2016 şi încălcarea mai multor prevederi din Pachetul de Informaţii, solicităm Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) publicarea neîntârziată a listei de evaluatori din Panelul de Ştiinţe Umaniste, pentru a putea depista posibilele conflicte de interese şi modul în care a fost posibilă actuala ierarhie. De asemenea, solicităm publicarea punctajelor acordate iniţial fiecărui proiect precum şi anularea evaluării la panelul respectiv urmată de reluarea întregului proces de evaluare a competiţiei de Proiecte de Cercetare Exploratorie la acest domeniu de Ştiinţe Umaniste”, se arată în documentul citat.