Constantin Nicolescu, fost preşedinte al CJ Argeş, CONDAMNAT la 8 ani de închisoare pentru corupţie
Mediafax.ro
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti l-au condamnat, vineri, pe fostul preşedinte al CJ Argeş, Constantin Nicolescu, la opt ani de închisoare în dosarul în care este judecat fraudare de fonduri europene, prejudiciul fiind de 1,2 milioane de euro. Decizia nu este definitivă, scrie Mediafax.Constantin Nicolescu a primit şase ani de închisoare pentru abuz în serviciu şi un an de închisoare pentru fals intelectual. Potrivit deciziei instanţei, pedepsele au fost contopite, urmând ca fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş să execute pedeapsa mai mare, de şase ani de închisoare, sporită cu doi ani. În acelaşi dosar, a fost condamnat şi Grigore Dobre, asociat şi administrator la SC Zeus SA Piteşti. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.În acelaşi dosar, iniţial Constantin Nicolescu a fost condamnat la doi ani şi şase luni în iulie 2014. Ulterior, la apel, instanţa supremă a decis rejudecarea cauzei, astfel judecata pe fond fiind reluată.
Comentarii