Institutul Oncologic „Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca (IOCN) va deveni primul din România care va fi acreditat de Organizaţia Europeană a Institutelor de Cancer (OECI), noua viziune plasând pacientul în centrul activităţii, transmite corespodentul MEDIAFAX.Directorul medical al IOCN, Patriciu Achimaş-Cadariu, fost ministru al Sănătăţii, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că acreditarea OECI înseamnă respectarea standardele impuse în Europa de Vest.„Procesul de acreditare de către Organizaţia Europeană a Institutelor de Cancer (OECI) este în curs. Fireşte, un plan de conformare se impune într-o astfel de situaţie. O astfel de acreditare nu se acordă în măsura în care standardele impuse şi respectate cu consecvenţă de instituţii de top din Europa de Vest nu se regăsesc şi în activitatea noastră. Acest obiectiv cred că va schimba în mod fundamental mentalitatea şi toată activitatea noastră. Pornim de la pacient, care să fie în centrul activităţii noastre. Şi n-o spun doar declarativ, este şi formal. Pacienţii, reprezentanţii lor participă la întâlnirile noastre interne, aflăm de la ei ce trebuie să schimbăm şi noi, există un schimb continuu de informaţii. Aceasta este viziunea pe care OECI o îmbrăţişează, este un pas pe care îl facem către standardizare, către control de calitate”, a spus Achimaş-Cadariu.