PENSII MĂRITE pentru persoanele cu handicap şi cele care au lucrat în condiţii deosebite
Mediafax.ro
Guvernul a adoptat vineri un proiect de hotărâre prin care cresc pensiile pentru unele categorii de pensionari, între care nevăzătorii, persoanele cu handicap, sau persoane care au desfăşurat activităţi miniere sau în aviaţia civilă, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului Alina Petrescu, citat de Mediafax.”E vorba de pensionarii din sistemul public de pensii ale căror drepturi au fost stabilite conform legislaţiei anterioare datei de 1 ianuarie 2011, pensionari care au desfăşurat înainte de a intra în pensie activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa 1 şi grupa a 2-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001. E vorba şi de activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite sau speciale, pensionari care nu au beneficiat de majorarea punctelor anuale. E vorba de regularizarea nivelului pensiilor pentru aceleaşi condiţii de muncă, se aplică şi pentru persoanelor în cazul cărora nu au fost făcute aceste modificări”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului Alina Petrescu, după şedinţa de guvern.
Comentarii