Parlamentul admite parţial o cerere de reexaminare formulată de Iohannis. Care va fi rolul CSAT după corecturile făcute de Camera Deputaţilor
Mediafax.ro
Camera Deputaţilor a admis parţial, în şedinţa de marţi, cererea de reexaminare a Legii privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării, după ce Klaus Iohannis a susţinut că prin amendamentele aduse de aleşi rolul CSAT este "diminuat", scrie Mediafax."Direcţia generală de informaţii a apărării este condusă de un director general, cadru militar în activitate. Directorul general este numit de către ministrul apărării naţionale, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Funcţia de director general al Direcţiei generale de informaţii a apărării este asimilată funcţiei de secretar de stat", potrivit raportului întocmit în urma reexaminării la cererea preşedintelui Klaus Iohannis a proiectului pentru modificarea şi completarea Legii nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării.
Comentarii