Demisiile miniştrilor au ajuns la Secretariatul General al Guvernului, urmează să fie trimise la cabinetul premierului. Carmen Dan, ministru demisionar al MAI: Premierul e singur
Demisiile miniştrilor au ajuns joi la Secretariatul General al Guvernului şi urmează să fie trimise la cabinetul premierului Sorin Grindeanu, au precizat joi pentru MEDIAFAX surse oficiale."Demisiile miniştrilor au ajuns joi la Secretariatul General al Guvernului şi urmează să fie trimise la cabinetul premierului Sorin Grindeanu. O parte dintre miniştri si-au ridcat exemplarul cu numărul de înregistrare", au precizat pentru MEDIAFAX sursele citate.Demisiile devin efective doar dupa ce preşedintele Iohannis semnează decretele de revocare din funcţie.Carmen Dan, a declarat, joi, că demisiile miniştrilor au ajuns la Secretariatul General al Guvernului şi că, din ce a înţeles, nu toţi miniştrii au demisionat, precizând că "premierul la momentul acesta este singur".
Comentarii