Doi fraţi, soţia şi copilul unuia dintrei ei au murit, în noaptea de marţi spre miercuri, la Focşani, în urma unui conflict în familie. Neînţelegerile au început după ce o tânără şi-a părăsit iubitul. Principalul suspect este un văr al celor doi fraţi, au declarat surse judiciare, citate de Mediafax.

Fiica unuia dintre cei doi fraţi care au decedat ar fi avut o relaţie cu fiul agresorului, pe care l-ar fi părăsit recent pentru un alt bărbat, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.

Familia fetei ar fi mers, marţi seara, în vizită la nişte rude care locuiesc lângă cele ale bărbatului părăsit. Când s-au întâlnit, pe fondul întâmplărilor menţionate şi al consumului de alcool, rudele cuplului destrămat s-au luat la bătaie, folosind topoare. În primă fază, la faţa locului au ajuns jandarmii care patrulau în zonă, ulterior fiind solicitaţi poliţiştii, care au ajuns în patru minute de la sesizare, au explicat sursele citate.

 

Cei care au fost implicaţi în scandal nu ar fi cunoscuţi ca făcând parte dintr-un clan, nefiind sesizări la poliţie pe numele acestora.