O angajată a unei case de amanet din Bacău a fost arestată preventiv după ce şi-a înscenat o tâlhărie
Mediafax.ro
Angajata unei case de amanet din municipiul Oneşti a fost arestată preventiv după ce şi-a înscenat o tâlhărie, scrie Mediafax. Alături de angajată a fost arestată preventiv o altă femeie, care s-a deghizat într-un muncitor de salubritate şi a participat la înscenarea tâlhăriei.Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Bacău, împreună cu cei de la Poliţia Oneşti au făcut cercetări pentru soluţionarea unui dosar penal întocmit pentru delapidare, fals în înscrisuri sub semnătură privată, inducere în eroare a organelor judiciare şi instigare la furt calificat şi furt calificat.Astfel, poliţiştii au stabilit că o femeie în vârstă de 38 de ani, din comuna Bîrsăneşti, angajată la o casă de amanet din municipiul Oneşti, ar fi întocmit, în perioada 2016-2017, mai multe contracte fictive de amanet pe numele a diferite persoane, însuşindu-şi sumele obţinute, în gestiunea casei de amanet apărând o cantitate mai mare de aur decât cea existentă efectiv.
Comentarii