Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) atrage atenţia că angajaţii din Educaţie au printre cele mai mici salarii din sistemul bugetar, precizând că sunt profesori care sunt plătiţi cu mult mai puţini bani decât secretarele sau şoferii din primării, informează Mediafax.

"Este de-a dreptul revoltător însă cum au reuşit aleşii să ajungă la salarii de zece ori mai mari decât ale profesorilor care au ani întregi de experienţă la catedră", se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, remis luni Mediafax.

Sindicaliştii avertizează că, de la 1 ianuarie 2018, un profesor debutant, care avea în luna decembrie 2017 un venit net de 1.440 de lei, va primi o majorare salarială de doar 55 de lei. "Este suma reală pe care o primeşte un cadru didactic, după creşterea salariului brut cu 25%. În realitate, majorarea salariului net este de doar 3,8%, după ce vor fi plătite contribuţiile către stat", arată FSLI.

 

Totodată, un profesor, cu peste 40 de ani de muncă, va avea de la 1 ianuarie 2018, salariul net de 2.887 lei, ceea ce înseamnă o creştere a acestuia cu 117 lei, respectiv, o creştere reală de 4,2%.