Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, luni, că va avea discuţii cu miniştrii Justiţiei şi Afacerilor Interne, Tudorel Toader şi respectiv Carmen Dan, referitor la nemulţumirile grefierilor şi ale poliţiştilor, pentru a găsi soluţii, scrie Mediafax."O să am astăzi o discuţie cu domnul ministru Toader şi am să discut şi cu doamna ministru Carmen Dan. O să văd care este situaţia şi în funcţie de cele relatate de dumnealor, vom încerca să găsim soluţii. A mai fost o discuţie cu grefierii şi am înţeles atunci că de fapt nu a fost o vină a Ministerului Muncii, a fost o interpretare greşită. De aceea, mă feresc să iau o decizie până nu mă documentez foarte bine. Azi mă voi documenta foarte bine şi voi vedea ce soluţii găsim astfel încât să putem să dăm un răspuns celor care aşteaptă acest răspuns de la noi", a declarat, luni, Viorica Dăncilă.Reacţia premierului vine după ce reprezentanţii grefierilor au ameninţat cu proteste la nivel naţional, fiind nemulţumiţi de faptul că salariile nu au fost uniformizate, fiind a doua lună în care acestea sunt calculate greşit.