Cinci localnici din Nadăş, judeţul Arad, unde familia Colţeu a fost împroprietărită, în anul 2006, cu aproape toate terenurile din sat, au intrat în greva foamei, miercuri, în faţa Tribunalului Olt, nemulţumiţi că instanţa a decis rejudecarea dosarului, scrie Mediafax.Cele cinci persoane din Nadăş au intrat în greva foamei în faţa Tribunalului Olt, nemulţumite că instanţa olteană a dispus rejudecarea dosarului privind retrocedarea întregului lor sat, în care Judecătoria Balş le dăduse câştig de cauză, în septembrie 2017.Sătenii acuză faptul că nu s-a ţinut cont nici măcar de faptul că retrocedarea a peste 8.700 de hectare de teren, suprafaţa întregului sat, face obiectul unui dosar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Timişoara.