Guvernul va transmite Comisiei Europene o adresă în care cere lămuriri despre posibile ingerinţe în Justiţie, după ce un document din 2012 privind MCV, făcut public duminică, avea şi o listă de persoane cu probleme penale, scrie Mediafax."Doamna premier ne-a informat că Guvernul şi/sau ministrul Justiţiei vor transmite o scrisoare de clarificări la Comisia Europeană în legătură cu acest document, prin care să încerce să afle ce a stat la baza întocmirii acestei liste, care sunt informaţiile pe care s-au bazat şi de ce s-a făcut această solicitare şi din ce în ce mai mulţi care şi-au exprimat un punct de vedere consideră şi se poate considera că a fost un act de imixtiune brutală în justitia din România şi se poate spune chiar că era o inducere a unei direcţii că acele persoane trebuie neapărat să fie condamnate. Susţin demersul anunţat", a declarat Liviu Dragnea.Este vorba despre un document din 10 octombrie 2012, adresat Guvernului României, care prezintă o listă de 21 de cerinţe ale Comisiei Europene în legătură cu MCV, prezentat de Antena 3.