DGA face, luni, percheziţii la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, un medic fiind acuzat că a condiţionat în repetate rânduri actul medical. Cauza a fost deschisă după ce un pacient a susţinut că i s-au cerut bani pentru o intervenţie, scrie Mediafax.Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că denunţătorului i s-ar fi cerut 1.000 de euro. Medicul vizat are 43 de ani."Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) - Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Mureş, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului de caz desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, efectuează două percheziţii la locul de muncă şi la domiciliul unui medic cercetat pentru săvârşirea unor infracţiuni de corupţie. Dosarul penal vizează săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată de către un medic specialist chirurgie cardiovasculară din cadrul unei unităţi medicale din Târgu Mureş, constând în aceea că, în repetate rânduri, acesta a condiţionat actul medical, respectiv operaţii asupra unor pacienţi, de primirea unor sume de bani" se arată în comunicatul de presă al Direcţiei Generale Anticorupţie, remis MEDIAFAX.