Fostul premier Victor Ponta a anunțat miercuri că a fost "sancționat" de președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea, fiind mutat de la Comisia pentru afaceri europene și cea pentru politică externă, la Comisia pentru abuzuri."Azi am fost sancționat de către Președintele Camerei Deputaților ( Dl Liviu Dragnea) / după 4 mandate de deputat ( plus ministru și Premier) am fost exclus din Comisia de Afaceri Europene și din Comisia de Politică Externă. Am ajuns astfel la Comisia de Abuzuri și o să mă ocup să arăt toate abuzurile comise de Puterea actuală-colegii mei de la #ProRomania au fost toți exilați la Comisia pentru Drepturile Omului-o să își facă datoria foarte bine și acolo! Răzbunarea este arma prostului( ajuns la Putere)/ dar #ProRomania o să lupte în continuare cu și mai multă îndârjire!", a scris miercuri, pe Facebook, deputatul independent Victor Ponta. Fondatorul Pro România Victor Ponta anunța, la sfârșitul lunii mai, că va depune o socilitare la conducerea Parlamentului pentru constituirea grupului parlamentar din Camera Deputaților al acestui partid, în prezent acesta fiind format din 11 deputaţi.Ulterior, Comisiile de regulament şi de statut au transmis către conducerea Camerei Deputaţilor, deputaţii neafiliaţi nu-şi pot constitui un grup parlamentar, iar formarea de grupuri parlamentare ale unor partide care nu au obţinut mandate în urma alegerilor este interzisă.Punctul de vedere transmis de către cele două Comisii vine în urma unei solicitări a liderului grupului deputaţilor PSD, Daniel Suciu, referitor la posibilitatea constituirii unui grup parlamentar nou.