Guvernul a ales la Alba Iulia să privească separat profesorii de elevi și de părinți, susțin asociațiile de elevi din România, referindu-se la acordul semnat de Guvern cu Federațiile Sindicale Reprezentative din Învățământ, după ședința solemnă de la Alba Iulia.Sindicatele reprezentative din sectorul de învățământ și Guvernul României au semnat săptămâna trecută, la Alba Iulia, un acord prin care Executivul își asumă că, până la finalul lunii iunie 2019, vor fi adoptate noi legi ale educației, precum și alte măsuri de reformare a învățământului.Acordul este contestat de asociațiile de elevi din țară, care spun că ar fi trebuit să fie consultate înainte de semnarea acestui acord.„Asociațiile de elevi condamnă ferm neconsultarea beneficiarilor primari ai actului educațional, care nu au fost incluși în discuțiile ce au vizat acest acord. Totodată, subliniem faptul că dezavuăm complet ideea adoptării a trei legi distincte care să reglementeze individual învățământul preuniversitar, cel superior și statutul cadrului didactic. Amintim un principiu care, deși este clar enunțat de actuala lege a educației, de cele mai multe ori este uitat de către decidenți, și anume centrarea învățământului pe elev, însemnând că toate deciziile luate trebuie să vizeze interesul suprem al beneficiarului, urmărind crearea unui sistem în care acesta să se poată dezvolta pentru a își atinge maximul de potențial”, se arată într-un comunicat de presă comun al asociațiilor elevilor din Constanța, București, Călărași, Vâlcea și Maramureș.Elevii critică decizia de a nu fi invitați la discuțiile care vizează viitorul sistemului educațional și atrag atenția supra „pericolului” adoptării a trei legi ale educației.„La întâlnirea de la Alba Iulia, Guvernul a ales să privească separat profesorii de elevi și de părinți, considerând că pe elevi și pe părinți nu îi vizează viitorul sistemului educațional. Considerăm că un acord, prin care se promite reforma legislației din educație, trebuie să fie încheiat între decidenți și toți actorii din sistemul educațional: elevi, studenți, profesori, părinți, ca viitoarele acte normative să fie cu adevărat în concordanță cu nevoile și interesele educabililor. Mai mult decât atât, dorim să atragem atenția asupra pericolului adoptării a trei legi ale educației, fiecare reglementând individual învățământul preuniversitar, cel superior, precum și statutul cadrelor didactice”, precizează reprezentanții asociațiilor elevilor.Potrivit acestora, fragmentarea învățământului superior de cel preuniversitar ar duce la sporirea inechității și a lipsei continuității din sistem.„În perspectiva unei noi legi a educației, trebuie să ne gândim la un aspect cât mai unitar, astfel încât să asigurăm un parcurs ușor elevilor către învățământul superior. Or, dacă alegem să privim individual cele două stadii educaționale, să adoptăm acte normative distincte și măsuri distincte, riscăm să producem mari disparități între absolvenții sistemului preuniversitar și viitorii studenți, respectiv absolvenți de universități”, spun ei.Astfel, Asociațiile de elevi din România solicită Guvernului să regândească viziunea pe care o are asupra unei viitoare reforme legislative și să „nu riște fragmentarea totală a sistemului de învățământ”.Guvernul s-a reunit, joia trecută, în ședință solemnă la Alba Iulia, cu prilejul celebrării Centenarului.