PROIECT: În caz de criză petrolieră, autoritățile pot restricționa circulația sau achizițiile
Mediafax.ro
Restricții de viteză sau de circulație pe baza numerelor de înmatriculare - circulația alternativă a mașinilor cu numere pare sau impare, sau limitarea cantităților de produse petroliere care pot fi achiziționate sunt măsuri propuse de autorități pentru depășirea unei eventuale crize petroliere.Ministerul Energiei a elaborat și a pus în dezbatere publică „Procedurile de urgență cuprinzând măsurile necesare pentru aplicarea planului de urgență pentru gestionarea situaţiilor de disfuncţionalitate majoră în aprovizionarea cu ţiţei şi/sau produse petroliere, a situaţiilor de urgenţă deosebită şi a situaţiilor de criză locală”, prin care sunt stabilite măsurile necesare pentru aplicarea planului de urgență în toate etapele existenței unei situații de urgență.În timpul unei situații de urgență, nivel de criză, autoritatea competentă poate propune Guvernului adoptarea de măsuri voluntare sau obligatorii pentru limitarea cererii și a consumului, măsuri care pot fi: lansarea unei campanii de informare a consumatorilor care să vizeze informarea acestora privind necesitatea limitării voluntare a consumului de carburanți pentru a reduce cererea de pe piață; Campania de informare a consumatorilor va conține informații clare/precise cu privire la situația înregistrată, care să contribuie la calmarea pieței și la minimizarea presiunilor de creștere a prețurilor produselor petroliere.Raționalizarea utilizării de carburanți se poate face prin impunerea de restricții suplimentare de viteză pentru autovehicule; impunerea de restricții de circulație pe baza numerelor de înmatriculare (circulație alternativă par/impar); limitarea utilizării anumitor categorii de autovehicule; măsuri de raționalizare a consumului - fie prin cantitate, fie, în circumstanțe extreme, prin alocare, corelat cu ordinea de prioritate în aprovizionarea cu ţiţei şi/sau produse petroliere; restricționarea temporară a cantităților de produse petroliere care pot fi achiziționate - această restricționare poate fi pusă în practică prin limitarea vânzării/achiziției individuale de produse petroliere la o anumită cantitate, inclusiv prin interdicția completă privind vânzările de carburanți în alte recipiente/containere (canistre) și/sau prin restricționarea temporară a utilizării parcului auto; limitarea și/sau interzicerea temporară a exportului de produse petroliere, conform prevederilor Planului de urgență.Aceste măsuri nu sunt aplicabile autovehiculelor care asigură serviciile sociale esențiale (salvare, pompieri, transportul public, poliție, ISU, etc.).Ca parte a campaniei de informare a publicului, publicul trebuie încurajat să se abțină de la călătorii inutile, să folosească mijloacele de transport în comun acolo unde este posibil, ciclismul și mersul pe jos la locul de muncă. Angajatorii ar trebui încurajați să ofere condiții de muncă flexibile, precum săptămâna de lucru comprimată sau flexibilă, să ofere autobuze pentru personal, să încurajeze scheme de carpooling intern, etc, mai arată documentul.Proiectul prevede și modul în care vor fi aprovizionați consumatorrii cu produse petroliere din stocurile minime, în următoarea ordine de prioritate: a) servicii sociale esenţiale; b) transport de mărfuri alimentare; c) sisteme de transport public; d) producători de energie electrică și termică care utilizează produse petroliere – pentru cantitățile necesare producerii de energie termică necesare asigurării consumului populației și a serviciilor sociale esențiale; e) populație - consumul pentru mijloacele de transport proprietate personală; f) alte categorii de consumatori.Autoritatea competentă va monitoriza, în cazul unei crize, zilnic sau săptămânal nivelul cantităților de țiței disponibile în rafinării și cantitățile de produse petroliere introduse în piață.În aceste cazuri, rafinăriile și operatorii economici care introduc pe piață produse petroliere au obligația să transmită autorității competente date operative privind cantitățile de țiței disponibile în rafinării și cantitățile de produse petroliere introduse în piață.În cazul apariției unei situaţii de urgență, la nivel de criză, autoritatea competentă va notifica de îndată titularii obligaţiei de stocare/titularii delegați ai obligaţiei de stocare să elibereze către rafinării cantități de țiței din stocurile de urgență; notificările vor cuprinde, pentru fiecare titular al obligaţiei de stocare/titular delegat ai obligaţiei de stocare, cantitatea de țiței și destinatarul/rafinăria.
Comentarii