Judecătorii CSM:Afirmațiile din public privind sistem judiciar apropiat politic,de gravitate extremă
Mediafax.ro
Judecătorii CSM arată că declarațiile din spațiul public cu privire la activitatea magistraților CAB și ÎCCJ, care ar fi apropiată de mediul politic reprezintă afirmații grave, fără precedent la adresa justiției din România, aspect care afectează imaginea magistraților.„Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în calitatea sa de apărător al independenței justiției, constată că afirmaţiile lansate în spaţiul public, prin care se inoculează cetăţeanului imaginea unui sistem judiciar care nu este independent, ci dimpotrivă, apropriat politic, ineficient şi imprevizibil care, prin diferiţi poli de putere, ar exercita presiune şi intimidare asupra judecătorilor, dar şi imaginea unor judecători care îşi desfăşoară abuziv activitatea, cu încălcarea cadrului legal şi cu ignorarea drepturilor fundamentale ale omului, sunt de o gravitate extremă, fără precedent, la adresa justiţiei din România”, au precizat membrii Secției pentru judecători a CSM, printr-un comunicat de presă.Potrivit judecătorilor CSM, precizările vin după ce au fost lansate în spaţiul public, prin intermediul mass media, mai multe afirmaţii grave, declaraţii şi mesaje cu privire la activitatea judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Curţii de Apel Bucureşti, în special după decizia privind completurile de cinci judecători de la instanța supremă, dispusă la cererea lui Liviu Dragnea.Potrivit sursei citate, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii îşi manifestă îngrijorarea şi condamnă modul de exprimare publică, poziţionat în afara limitelor admisibile ale libertăţii de exprimare, aşa cum aceasta este protejată de art. 10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.„Această manieră de exprimare afectează independenţa, imaginea, credibilitatea şi prestigiul sistemului judiciar român, implicat deja într-un amplu efort de reformă şi luptă împotriva corupţiei şi de consolidare a încrederii cetăţeanului în justiţie. În acest context, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, face un apel la instituţiile media, în calitatea acestora de formatori de opinie, de a gestiona echilibrat şi raţional orice mesaj public şi de a se alătura demersului sistemului judiciar de consolidare a poziţiei sale democratice în societate, în deplină concordanţă cu principiile separării puterilor în stat şi cu drepturile fundamentale ale omului”, mai spun judecătorii CSM.Aceștia subliniază că îşi vor asuma, în continuare, reacţii publice ferme în ceea ce priveşte apărarea independenţei justiţiei cât şi adoptarea unor măsuri ce implică responsabilizarea întregului corp al judecătorilor.Secția pentru judecători a CSM este formată din: Simona Marcu (președintele CSM), Bogdan Mateescu, Gabriela Baltag, Mihai Bălan, Andrea Chiș, Mariana Ghena, Evelina Oprina, Lia Savonea și Nicoleta Tînț.
Comentarii