CCR a amânat pentru joi pronunțarea pe sesizarea conflictului Parlament-Ministerul Public
Mediafax.ro
CCR a amânat, pentru joi, pronunțarea asupra sesizării Camerei Deputaţilor cu privire la existenţa unui conflict între Parlament şi Ministerul Public, care prevede, printre altele, că efectele protocoalelor continuă să se producă, chiar şi după denunţarea lor, potrivit unor surse politice.Decizia luată marți de judecătorii Curții Constituționale vine după ce în ședința CCR din 28 noiembrie părțile implicate în conflict au susținut punctele de vedere.Astfel, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, a spus atunci că situaţia de după 2009 e foarte gravă, precum în perioada comunistă, când organele securiste făceau investigaţii penale."Sunteţi astăzi chemaţi să daţi o decizie care să condamne legăturile secrete dintre Servicii şi instituţii care au chemat să perpetueze abuzurile din România. Vă solicit să admiteţi acest conflict de natură constituţională între Ministerul Public – Parchetul, ÎCCJ precum şi alte instanţe care trebuie să înfăptuiască justiţia prin lege. Ministerul Public şi-a încălcat propriile uzurpând competenţele Parlamentului, a investit SRI cu competenţe de cercetare penală, conferind prin acte secrete competenţe pe care Parlamentul nu le-a prevăzut sau interzis. Ministerul Public, prin acţiunea sa a adus atingere şi atributului constituţional al ICCJ şi a celorlalte instanţe, asa cum e definit în articolele 124 şi 126 din Constituţie. Prin protocoalele secrete cu SRI, Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justişie a interferat în activitatea de judecată într-un mod în care judecătorii nu aveau cum să îl cunoască atâta timp cât aceste protocoale erau secrete, aceştia judecând în fapt fără să cunoască temeiul protocoalelor secrete care cuprind proceduri în afara legii şi proceduri împotriva legii", a declarat Florin Iordache, în şedinţa Curţii Constituţionale.Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor l-a acuzat pe procurorul general Augustin Lazăr că a minţit atunci când a spus că protocoalele sunt doar metodologii de lucru."Situaţia de după 2009 e mult mai gravă, ca şi cea din perioada comunistă pentru că, la fel ca în perioada comunistă, organele securiste puteau să facă investigare penală. Lazăr a afirmat că aceste protocoale sunt nişte metodoligii de lucru şi nu au caracter de lege. Această afirmaţie e complet cinică şi falsă. Atât procolul din 2009 şi cel din 2016 merg mult dincolo de competenţele legii. Aceste norme au avut efecte concrete, materializându-se prin probe necunoscute atât instanţelor, Constau în obiectul cooperării în „constituirea de echipe comune în baza unor planuri de acţiune comune”. Adică mult peste ceea ce legea permitea. Modalitatea de punere în practică a mandatelor de supraveghere era împotriva legii. Competenţa SRI de a face acte premergătoare a depăşit limitele fixate de legiutor. Practic prin această prevedere din protocol s-a revenit la forma articolului 224 din Codul de procedură penală comunist", a completat Iordache.Florin Iordache a susţinut că ofiţerii SRI acţionau ca veritabile organe de cercetare secrete,iar, prin încheierea acestor protocoale, a fost ştirbit atributul suveran al instanţelor de a se pronunţa asupra litigiilor."Ministerul Public a împiedicat instanţele de a-şi îndeplini atributul judecării cauzelor. CCR a insistat asupra faptul că exigenţele de îndeplinire a justiţiei sunt îndeplinite doar atunci când un judecător are posibilitatea reală de a înfăptui actul de justiţie. Au lăsat probe la libera apreciere, pe care le considerau nerelevante, probe care nu au mai putut constitui obiectul judecării. În consecinţă, din cele expuse rezultă indubitabil că Ministerul Public a încălcat ordinea de drept, principiul separaţiilor puterii în stat. Solicităm aşadar restabilirea supremaţiei Constituţiei, iar cetăţenii lezaţi din 2009 până în prezent să îşi poată obţine recunoaşterea drepturilor încălcate şi remedia vătămarea de produse prin respectarea drepturilor garantate prin Constituţie", a conchis deputatul PSD.În replică, reprezentantul Ministerului Public la CCR, Iuliana Nedelcu, a declarat că acestea au fost documente tehnice şi nu a existat o interdicţie de clasificare a lor."Nivelul de secretizare a fost stabilit de SRI, MP a respectat nivelul de secretizare. Accesul la informaţii clasificate nu se justifică prin simplu rang funcţie sau deţinerea unei autorizări de securitate. Prin urmare protocoalele au fost comunicate Parchetelor cu care au lucrat. Mai este de observat faptul că în momentul încheierii protocoalelor nu există o obligaţie expresă care să interzică clasificarea. Aceasta a apărut în 2018. Din punct de vedere a unei actuale temeinicii a clasificării credem că aceasta nu face obiectul sesizării de faţă", a afirmat Iuliana Nedelcu.Totodată, aceasta a spus că protocoalele au fost acorduri tehnice, care nu au stabilit norme juridice de conduită."Protocolul este un acord tehnic prin care s-au stabilit modalităţi practice ale colaborării referitoare la cooperarea între Servicii şi organele de anchetă penală, precum şi informaţii care cuprind indicii pentru procurori pentru o infracţiune ce trebuie urmărită. Aşadar, protocoalele au fost stabilite pentru a standardiza proceduri de lucru riguroase. (...) Dacă există nerespectare a atribuţiilor legale va avea loc această verificare. Protocoalele sunt acte de natură civilă bilaterale, un acord între autorităţi, un act intern, acesta e motivul pentru care nu se publică în Monitorul Oficial. Părţile se află pe poziţii de egalitate, niciuna nu are o putere de decizie superioară, de aceea considerăm că nu se poate vorbi despre o vătămare. Nu au fost stabilite norme juridice de conduită. Adică nu s-a legiferat şi nici nu s-a împiedicat legiferarea", a mai afirmat reprezentantul Ministerului Public.Sesizarea Camerei Deputaţilor cu privire la existenţa unui conflict între Parlament şi Ministerul Public, care prevede, printre altele, că efectele protocoalelor continuă să se producă, chiar şi după denunţarea lor trebuia să se dezbătă în urmă cu două săptămâni, însă a fost amânată deoarece Florin Iordache, cel care a semnat sesizarea la CCR, nu a putut participa la şedinţă pentru a susţine punctul de vedere al Parlamentului. Sesizarea a fost semnată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor deoarece în ziua respectivă preşedintele forului inferior al Legislativului, Liviu Dragnea, i-a delegat acestuia atribuţiile funcţiei.Pe 8 octombrie, Camera Deputaţilor a sesizat Curtea Constituţională a României cu privire la un posibil conflict juridic între Parlament şi Ministerul Public, legat de protocoalele SRI-Parchetul General. Punctele de vedere au fost trimise de către părţile implicate în conflict pe 22 octombrie, termen fixat de Curtea Constituţională."Având în vedere că Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin semnarea protocoalelor secrete cu Serviciul Român de Informaţii, şi-a încălcat propriile competenţe constituţionale, şi, uzurpând competenţele Parlamentului, a învestit Serviciul Român de Informaţii cu competenţa de a desfăşura activităţi specifice organelor de cercetare penală, fapt interzis expres de legiuitor prin legea 42/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI", se arată în sesizarea Camerei Deputaţilor, la CCR obţinută de MEDIAFAX.Sursa citată precizează că aceste protocoale secrete clasificate dintre Ministerul Public şi SRI nici nu au fost comunicate instanţelor şi nici nu au fost făcute publice, cu atât mai mult nu au fost publicate în Monitorul Oficial.Aceasta situaţie a dus la:"a) Desfăşurarea urmăririi penale şi restrângerea de probe de către lucrătorii SRI şi parchete pe baza unor norme/reguli secrete, care, din punct de vedere juridic, sunt inexistente atâta timp cât Constituţia reglementează strict şi expres modul de adoptare şi intrare în vigoare a legilor şi condiţionează existenţa acestora de publicare în Monitorul Oficial.b) Imposibilitatea persoanelor acuzate de a invoca, pe durata urmăririi penale sau a judecăţii, excepţiile nulităţii prevăzute de Codul de Procedură privind modul nelegal de administrare a probelor, nulităţi pe care legiuitorul le-a prevăzut în lege în vederea protejării dreptului constituţional al persoanei la apărare, la un proces echitabilc) Imposibilitatea instanţelor de a se pronunţa efectiv pe legalitatea acestor probe de a le cenzura, din moment ce, în afara Ministerului Public şi a SRI, conţinutul protocoalelor era necunoscut nu doar celorlalte părţi din proces, ci şi judecătorilor", se arată în sesizare.Procurorii generali, de la data semnării protocoalelor din 2009 şi 2016, adică Laura Codruţa Kovesi şi Augustin Lazăr, ar fi uzurpat competenţa Parlamentului prin semnarea protocoalelor, conform sursei citate.Sesizarea face referire la toate prevederile legale post-decembriste care au scos serviciul secret din zona juridică."Abia în 2016, prin Ordonanţa 6/2016 despre care s-a discutat în spaţiul public, SRI a primit competenţe de organ de cercetare penală specială, cum era în perioada comunistă însă şi acestea în limitele e care le vom expune, limite depăşite de protocolul din 2016", prevede documentul obţinut de MEDIAFAX.Sesizarea conţine istoricul celor două protocoale încheiate între Parchetul General şi SRI (2009 şi 2012). Legat de cel din 2009, în sesizarea transmisă la CCR se arată că: "legea nu defineşte categoria “infracţiunilor ce au corespondent în ameninţările la adresa siguranţei naţionale, distinct de <>, iar definiţia dată noţiunii de siguranţă naţională a fost la rândul său extinsă prin decizii secrete ale CSAT. (...) Cu alte cuvinte, PÎCCJ a reinviat o normă comunistă abrogata, repunând SRI în competenţele vechii Securităţi comuniste, contrar voinţei Parlamentului, care a legiferat în sensul repunerii justiţiei de vechile practici staliniste".Legat de protocolul Ministerul Public- SRI, din anul 2012, în documentul menţionat se arată că: "extinde cooperarea SRI – Ministerul Public dincolo de limitele prevăzute de OUG6/2016"."Protocolul din 2016 reia practica vechiului protocol din 2009, prin care procurorii raportau SRI modul de valorificare a informaiilor primate. Prin această prevedere, procurorii devin subordonaţii ofiţerilor de informaţii".Alte prevederi din sesizarea Camerei Deputaţilor:"-Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor există şi funcţionează în afara <>, aşa cum este definitită în Constituţie şi jurisprudenţa CCR să fie emisă/ adoptat de organul legiuitor, să fie făcută publică, accesibil, prebizibilă şi clară.-Încălcând într-un mod brutal, subversiv şi ascuns competenţele Parlamentului, cu consecinţe directe inclusiv în planul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.-Acţionând în secretă cu SRI în cadrul proceselor penale, în baza acestor protocoale, Ministerul Public a încălcat separaţia puterilor şi voinţa legiuitorului, acesta nemaisupunându-se Constituţiei şi legii, ci unor protocoale secrete ce adaugă la lege.- Chiar dacă protocoalele au fost denunţate, aşa cum susţine actuala conducere a Ministerului Public şi SRI, efectele lor continuă să se producă atât în proceduri judiciare în curs de desfăşurare, cât şi în cele finalizate.-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încălcat brutal principiul colaborării loiale dintre puterile statului.-Prin ascunderea existenţei protocoalelor cu SRI faţă de instanţele de judecată, PÎCCJ a împiedicat în mod indubitabil judecătorii să facă un control complet cu privire la legalitatea şi temeinicia tuturor probelor obţinute, viciind în acest mod actul de judecată şi împiedicând instanţele să judece în mod independent şi imparţial".
Comentarii