Viorica Dăncilă l-a primit, marți la Palatul Victoria, pe Ivan Brajović, președintelui Parlamentului din Muntenegru. Premierul i-a transmis acestuia că, în perioada mandatului Președinției Consiliului UE, România va sprijini negocierile pentru aderarea Muntenegrului la UE.„În cadrul întâlnirii, cei doi oficiali au remarcat că vizita președintelui Parlamentului muntenegrean la București constituie un bun prilej pentru dezvoltarea dialogului purtat cu ocazia vizitei prim-ministrului român la Podgorica (25 – 26 iulie 2018) și au exprimat satisfacția pentru nivelul foarte bun al relației bilaterale. Convorbirile au permis analizarea oportunităților de dezvoltare a cooperării bilaterale, în special în plan economic și a fost subliniat rolul important al diplomației parlamentare în dezvoltarea cooperării bilaterale. Au fost trecute în revistă instrumentele de dezvoltare a cooperării sectoriale în domenii precum energie, turism, cultură și educație”, informează Guvernul, într-un comunicat de presă remis, marți, MEDIAFAX.Sursa citată a adăugat că „în ceea ce privește parcursul european al Muntenegrului, premierul român a reconfirmat că, pe perioada mandatului de Președinție a Consiliului Uniunii Europene, de la 1 ianuarie 2019, România va acționa pentru avansarea negocierilor de aderare a Muntenegrului la UE, în baza meritelor proprii și îndeplinirii criteriilor de aderare”.De asemenea, Viorica Dăncilă a reiterat importanța majoră a opțiunii strategice clare a Muntenegrului, reconfirmată prin aderarea la NATO în iunie 2017, și a remarcat că apartenența la Alianță a deschis calea către un proces consistent de reformă, benefic inclusiv pentru succesul negocierilor de aderare la UE, aflate deja într-o etapă avansată.Premierul a reconfirmat influența benefică a politicii ușilor deschise a NATO asupra proceselor de reformă derulate de statele din Balcanii de Vest și asupra cooperării regionale, conchide sursa citată.