Declarația Parlamentului Românie privind Președinția Consiliului UE, adoptată
Mediafax.ro
Camera Deputaților și Senatul au adoptat, în plenul reunit de miercuri, Declarația Parlamentului României privind dimensiunea parlamentară a Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene pe care România o va exercita în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019.Au fost exprimate 215 de voturi "pentru" și 8 "împotriva".Înaintea dezbateri și votului în plenul reunit de miercuri, premierul Viorica Dăncilă a declarat că odată cu preluarea Președinției Consiliului UE de către România, nu mai trebuie să existe orgolii, interese sau confruntări politice, făcând apel la pace și consens. Aceasta a făcut apel la parlamentari să nu mai continue cu mesajele politice care ar putea afecta imaginea României pe plan extern.Dăncilă a vorbit și despre "coeziunea, ca valoare comună europeană", care va fi motto-ul României în perioada deținerii Președinției Consiliului UE.Totodată, șeful Executivului a prezentat principalele priorități ale României în perioada deținerii Președinției Consiliului UE acestea fiind migrația, asigurarea securității în cadru Uniunii și combaterea discriminării, rasismului, xenofobiei și discursului urii."Este important să promovăm cooperarea cu statele de origine și de tranzit. Am convingerea că forma migrație este combaterea sursei acestui fenomen. Acțiunile UE pe plan mondial trebuie să pornească de la angajamentele comune asumate prin strategia globală de politică externă și de securitate a UE. România va susține acțiunile în domeniile politicilor de securitate și cooperare comună, cu accent pe o analiză coordonată a apărării, fondul european de apărare. Un capitol special va fi dedicat regiunii Mării Negre. O altă temă va fi extindere va fi Balcanii de Vest. Ne vom axa pe implicarea tineretului în gestionarea problemelor din Uniune",a afirmat Viorica Dăncilă, în plenul reunit al Parlamentului, unde a prezentat forma finală a programului Președinției rotative pe care România o va prelua începând cu 1 ianuarie 2019.Aceasta a adăugat că printre prioritățile României, în perioada Președinției Consiliului UE se numără și combaterea rasismului, xenofobiei, a fenomenului fake news și a șanselor egale între femei și bărbați în ceea ce privește salarizarea."Nu în ultimul rând, promovarea intereselor comerciale, prin modernizarea multiculturalismului și comerțul liber vor reprezenta elementele esențiale în timpul Președinției noastre. Cel de-al patrulea pilon e Europa valorilor comune, iar aici mă refer la coeziune prin raportarea permanentă la valorile UE. Doar astfel vom putea combate discriminarea, rasismul, antisemitismul, xenofobia și discursul urii. Cred că e necesar să stimulăm implicarea tinerilor în cadrul Uniunii, axată pe valori europene. De asemenea, reducerea inegalităților sociale, privind asigurarea egalității de gen, cum ar fi combaterea diferențelor de remunerare între femei și bărbați. Există o precupare la nivel eruopean pentru combatarea știrilor false, inclusiv prin dezvoltarea mecanismelor care vizează combaterea dezinformării", a conchis șeful Executivului.
Comentarii