Procurorul şef adjunct al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Marius Iacob, a ajuns, vineri, la sediul Parchetului General, fiind chemat de către Secția de anchetă a magistraților pentru a fi audiat în dosarul deschis ca urmare a denunțului depus de Sebastian Ghiță contra Laurei Codruța Kovesi.

"Nu pot să spun nimic, am fost convocat pentru această procedură judiciară, motiv pentru care nu pot face declarații", a declarat procurorul Marius Iacob, la sosire.

Pe 13 decembrie, și Dumitru Cârstea, socrul lui Sebastian Ghiţă, s-a prezentat la Parchetul General, de care aparține Secția de anchetă a magistraților, pentru a fi audiat după denunțul depus de omul de afaceri contra fostului procuror-șef DNA, Laura Codruța Kovesi. "Mi-a spus că (Laura Codruța Lovesi -n.r.) i-a cerut bani ca să încheie în triumf cazul, fiindu-i necesară această poziționare pentru a accede într-un post de procuror-șef. Cumplită e un termen bun? Sunt copiii pe care-i ferești de televizor și care începi să le explici că nu e adevărat că o doamnă precum Kovesi spune că tatăl lor e mincinos, dovedindu-se de fapt că cea care minte este doamna în cauză. După legile justiției, (Laura Codruța Kovesi -n.r.) ar trebui să plătească", a declarat Dumitru Cârstea, la ieșirea de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ).

Întrebat ce i-a spus Laura Codruța Kovesi când venea la ei acasă, Dumitru Cârstea a răspuns: "Îmi explica la masă, la o peterecere, vorbe. Nu a vorbit niciodată de dosare".

Și Andreea Cosma a fost la Parchetul General pentru a depune documente în cazul denunțului pe care l-a formulat omul de afaceri Sebastian Ghiță contra fostului procuror-șef DNA Laura Codruța Kovesi, dosar în care parlamentara este martoră.

A fost audiat și Nicolae Popa, condamnat la 10 ani şi patru luni de închisoare în dosarul prăbuşirii FNI și eliberat condiţionat anul trecut.

Sebastian Ghiță susține că Laura Codruța Kovesi i-ar fi cerut să plătească avionul pentru aducerea în țară a lui Nicolae Popa. Potrivit omului de afaceri, factura prin care a fost plătit avionul a ieşit la iveală de curând, documentele fiind descoperite printr-un control al Antifraudei.

Procurorul din cadrul Secției de anchetă a magistraților desemnat să se ocupe de denunțul depus de omul de afaceri Sebastian Ghiță contra Laurei Codruța Kovesi este Adina Florea, respinsă de președintele Klaus Iohannis la conducerea DNA.