Doi tineri din Ploiești au fost amendați de polițiști după ce s-au dezbrăcat și au simulat o ceartă în trafic, blocând intersecțiile și înjurând, totul sub forma unei farse pentru a vedea reacțiile șoferilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Poliției Locale Ploiești, un echipaj a observat la intersecția străzilor Șoseaua Vestului cu Gheorghe Grigore Cantacuzino din Ploiești două autovehicule care blocau intersecția. Șoferii acestora au coborât din mașini îmbrăcați numai cu lenjeria intimă și s-au luat la ceartă.

Cei doi, de 22 ani și 29 ani, ambii din Ploiești, au fost amendați cu 200 lei fiecare, anunță sursa citată.

În plus, a fost deschis și un dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri și punerea de obstacol în trafic.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliției Prahova, Marian Popescu, a declarat că cei doi au făcut același gest și într-o altă intersecție din Ploiești, în zona Caraiman.

„Unul dintre tineri a fost depistat la domiciliu, adus la secție și sancționat contravențional cu 200 de lei. Celălalt nu a fost depistat, dar a fost citat procedural pentru a se prezenta la secție azi (vineri n.r)”, a afirmat Popescu.

Din primele cercetări, gestul tinerilor ar fi fost o farsă, în sensul în care au simulat cearta și s-au dezbrăcat ca să vadă cum reacționează ceilalți șoferi.