Două curse charter noi vor fi introduse, începând din luna mai, de pe Aeroportul Internațional Iași, spre stațiuni din Egipt și Tunisia. Aeroportul anunță creșterea, în aprilie, a traficului de pasageri cu 11 procente față de aceeași perioadă a anului trecut.Potrivit unui comunicat transmis, marți, de Aeroportul Internațional Iași, numărul persoanelor care au tranzitat Aeroportul Iași în luna aprilie a ajuns la 102.211, avansul fiind de aproape 11 procente față de aceeași perioadă din 2018, iar comparativ cu luna martie a acestui an, creșterea este de aproximativ 8%.„Odată cu deschidea sezonului estival, vom asista la un flux tot mai mare de călători, fiecare lună de vară înregistrând câte 150 de mii de pasageri. Cifrele de trafic vor fi creștere mai ales în perioada următoare datorită introducerii curselor charter chiar din această lună, spre destinații de vacanță în Egipt, Tunisia, Turcia și Grecia. Evident, continuăm demersurile pentru extinderea rețetei de rute, prin atragerea la Iași a noi operatori și crearea unor legături cu orașe din Europa, și nu numai, inclusiv cu hub-uri care asigură conexiuni directe cu alte continente, precum și creșterea frecvenței pentru zborurile foarte solicitate. Acest lucru va fi posibil odată cu dezvoltarea infrastructurii aeroportuare existente, care să le ofere atât pasagerilor, cât și companiilor partenere condiții de operare optime”, arată directorul general al Aeroportului Internațional Iași, Cătălin Bulgariu.Astfel, începând din mai, pasagerii vor avea posibilitatea să călătorească, pentru prima dată de pe Aeroportul Iași, spre stațiuni din Egipt și Tunisia, folosind zborurile charter: Iași - Hurghada din 24 mai, în fiecare zi de vineri, respectiv Iași - Enfidha din 25 mai, în fiecare zi de sâmbătă.De asemenea, din orarul de zbor pentru acest sezon nu vor lipsi destinațiile de vacanță din Grecia și Turcia: Iași - Heraklion din 18 iunie, în fiecare zi de marți, și Iași - Antalya, din mai, respectiv iunie, în zilele de marți, joi și luni.Aeroportul Internațional Iași operează 22 de rute permanente directe.